Dăruind artă populară românească, dăruiești nemurire!

Promotori sau nu ai traditiilor românești, sentimentul de apartenență națională îți „saltă inima de bucurie”, mai ales când ești departe de țară. Recunosc că l-am trăit de nenumărate ori,  în drumurile mele către Europa, de câte ori am zărit în aeroporturile din România, produsele  artei populare românești de la Art&Craft Design. Firma cea mai dezvoltată din România de retail pentru produse tradiționale românești și suveniruri, Art&Craft Design a reușit de fiecare dată să mă atragă sufletește prin colecțiile sale de suveniruri bazate pe un design unic, articolele personalizate, precum și produsele românești din brandurile Vlăduţ’s Story, Via Delice, Happy Traveller, IRO.

Indiferent cât de mult mă grăbeam spre terminal, nu am rezistat tentației de a nu cumpăra măcar câteva suveniruri Art&Craft. Cu un design modern şi contemporan, mă fac să mă simt mai aproape de casă. Mai aproape de valorile ce ne definesc și de care în vâltorea vieții, uităm să le apreciem la adevărata lor valoare. Inconștient sau nu, atunci când plecăm, devenim ambasadorii culturali ai țării ce o reprezentăm. Mărturisesc din proprie experiență, deoarece am avut fericita ocazie să reprezint România, la un eveniment internațional cultural. Produsele românești din ceramică, dulciurile și delicatesele culinare cu specific românesc, articolele personalizate, poveștile și imaginile unice  au stârnit un real interes din partea participanților, față de tradițiilor culturale ale României.


Fiecare suvenir, produs românesc a fost dăruit cu drag, învăluit în povestea lor culturală despre zonele din care provin, facându-le cunoscute: mănăstirea Horezu, meșterii populari și apartenența noastră a românilor la tradiție. A fost un moment unic pentru mine,  în care am realizat că fiecare dintre noi avem puterea de fi ambasadorul apartenenței noastre culturale și putem ajuta în promovarea traditiilor românești. E un sentiment unic, pe care nu-l poți înțelege decât experimentând situații similare. Prin interesul deosebit al participanților pentru cultura românească , te fac să realizezi cât de valoros este gestul tău de a-ți promova tradiţiile și valorile culturale românești. Indiferent de naționalitate, cuvintele cheie ce se regăseau  lor discuțiile lor apreciative erau:  ie, Bran, Dracula, Transilvania, Horezu,  Gheorghe Zamfir, nai.

         Nici nu vă puteți imagina câtă valoare emotională pot strânge colecţiile Art&Craft! Indiferent de mărime, fiecare suvenir ascunde în el o poveste. Reușeste să încarce puternic emoțional sufletul celui ce-l primește! Zâmbetul, aprecierile și întrebările ce nu mai contenesc să se oprească, sunt cel mai frumos mod de a interacționa cultural în întreaga lume! În același timp, în fața ochilor tăi se derulează imagini cu
meșterii populari, ce au creat acele opere de artă, degetele lor ce au menirea de realiza suvenirele noastre de artă populară şi artizanat, unice în lume. Îti dorești să faci parte din echipa Art&Craft Design și să contribui cu o parte din sufletul tău la crearea unui obiect unic. Un obiect să îmbine modestia meșterului popular, pasiunea iubitorilor de artă populară românească și unicitatea, calitatea şi autenticitatea suvenirilor de la Art@Craft Design. Nu contează forma, culoare sau mărimea, ci sentimentul pe care îl ai în momentul în care îl dăruiești primului străin interesat de țara si valorile tale culturale autentice. Arta e menită să dureze pentru eternitate. Dăruind artă românească, dăruiești nemurire!

Acest articol a fost scris pentu SuperBlog Spring2016.






Comments

Popular Posts